Polițiștii secției de care aparține agentul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni au predat educație rutieră la școala unde era elevă

Polițiștii secției de care aparține agentul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni au predat educație rutieră la școala unde era elevă
Publicat: 17/01/2022, 14:34
Actualizat: 17/01/2022, 14:55

Polițiștii din cadrul Secției 5 unde era încadrat Constantin Popescu, agentul care a ucis pe trecerea de pietoni o fetiță de 11 ani și a accidentat-o pe prietena ei, au predat cursuri de educație rutieră în anul 2021, la Școala Gimnazială nr.192 din București, unitatea de învățământ unde învăța Raisa.

Directoarea școlii, Mariana Tănase, a declarat pentru Gândul că agenții de proximitate din cadrul Secției 5 au venit în anul 2021, o dată pe semestru, să predea legislație rutieră. La aceste întâlniri informale, polișiștii prezentau elevilor materiale video cu grafică despre regulile de circulație.

Potrivit Antena 3, agentul Constantin Popescu se îndrepta către o școală din Sectorul 1 în momentul producerii accidentului, pentru a preda cursuri de educație rutieră elevilor.

Autoritățile au declarat inițial că agentul de poliție era în timpul programului și că mergea să ducă „o citație”. Ulterior, ministrul Bode a anunţat, luni, într-o conferință de presă, că poliţistul nu mergea la o intervenţie.

Poliţistul se afla în exercitarea atribuţiilor de seriviciu, misiuni poliţieneşti. Era la solicitarea structurii de evidenţă a populaţiei, mai exact verifica la domiciliu anumite persoane. Nu executa misiune cu caracter de urgenţă.Legea este forate clară. Tot ce înseamnă condiţii de tip prioritar are obligaţia cel care conduce o maşina a Poliţiei să circule cu prudenţă şi este scutit doar pe partea contravenţională, nu doar pe partea penală„, a spus ministrul Lucian Bode.

Ce spune tatăl Raisei despre ancheta poliției: S-ar putea ca toți să se spele pe mâini și totul să fie mușamalizat

Tatăl Raisei, fetița de 11 ani ucisă pe trecerea de pietoni de un polițist, spune că este posibil ca acest caz să fie mușamalizat, iar „toți să se spele pe mâini”. 

„A fost greu! A fost foarte greu! Dar, probabil că o să ne ajute să trecem mai departe. (…) Suntem în ianuarie și ar fi trebuit să fie zăpadă și ger, dar soarele acesta a ieșit numai pentru ea, ca să-i lumineze calea. Să știți că acest polițist o să plătească.

Probabil Dumnezeu o să facă în acest fel încât să plătească și el tot cu viața pentru fata mea, pentru că așa ar trebui”, a spus tatăl fetiței.

Întrebat cum crede că se desfășoară ancheta, acesta a răspuns:

„Eu sper că autoritățile o să-și facă treaba și datoria, pentru că totuși e un copil de 11 ani care nu ar fi trebuit să plece așa repede pentru un nenorocit care aleargă ca disperatul. Eu sper că o să fie bine, dar toți trebuie să ne gândim că trăim în România.

Și trăind în România s-ar putea ca totul să fie mușamalizat, toți să se spele pe mâini. Dar, noi sperăm să fie bine. Să facă dreptate! Să plătească pentru că asta e”.

Citește și

EXCLUSIV | Mărturia bărbatului care a văzut accidentul provocat de polițist și a stat alături de fetița supraviețuitoare: „A ridicat-o în aer și a mers cu ea pe capotă. Stăteam în fața ei, ca să nu-și vadă prietena întinsă pe asfalt”

EXCLUSIV| Polițistul care a omorât o fetiță când traversa strada a aprins semnalele luminoase după accident – SURSE

VIDEO| Două fetițe, spulberate de o maşină de Poliţie în București. Una dintre ele a murit

În ce stare se află fetița care a supraviețuit accidentului groaznic în care două copile au fost lovite în plin de o mașină de poliție

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×